Cât va dura războiul Rusiei în Ucraina și ce dorește Vladimir Putin la schimb pentru a-l termina. Explicațiile expertului militar Hari Bucur-Marcu

Expertul militar și de securitate Hari Bucur-Marcu, bun cunoscător al spațiului ex-sovietic, face o analiză de text a declarațiilor președintelui rus, pe care îl numește „criminalul de război Putin”, pentru a detalia contextul și perspectivele războului declanșat în Ucraina. „Încă de dinainte ca primul soldat rus să pună piciorul pe teritoriul Ucrainei, președintele său Putin decisese că acel soldat trebuie să moară, ca un cost care nu e niciodată prea mare, pentru a demonstra puterea brațului înarmat al Federației Ruse, cea care vrea să reașeze aranjamentele de pace și de securitate în Europa, în înțelegere exclusivă cu Statele Unite ale Americii și în dispreț față de toate celelalte state europene, occidentale doar de o generație și mai mult”, scrie Hari Bucur-Marcu, în ampla analiză publicată, sâmbătă, pe blogul său.

Războiul Rusiei în Ucraina este un război cu Statele Unite ale Americii, precizează Hari Bucur-Marcu, adăuugând că războiul „dacă e să ne luăm după kremlinez, ar înceta doar când Statele Unite ar ajunge la un pachet de înțelegeri cu Rusia, privind statutul și regimul statelor europene situate în apropierea Rusiei și care nu întâmplător sunt statele foste comuniste, aflate până acum 30 de ani de partea sovietică a cortinei de fier”.
Printre pretențiile, „impuse cu arma nucleară în mână”, de Vladimir Putin, președintele Federației Ruse, se numără, în primul rând, ca Occidentul să înceteze să mai „distrugă valorile tradiționale rusești și să îi mai forțeze pe ruși să adopte valorile false (occidentale) prin care să îi erodeze, să erodeze poporul lor din interior, să renunțe la atitudinile pe care ei le-au impus agresiv în țările lor, atitudini care duc la degradare și degenerare, deoarece ele sunt contrare naturii umane”, după cum s-a exprimat liderul rus, citat de expertul român.
„ Nu o să cad în capcana de a încerca să ghicesc ce a vrut să zică Putin cu asta. Important este că a zis-o atât de eliptic și de perifrastic încât este clar că de fapt nu și-ar dori ca pretenția asta să îi fie satisfăcută vreodată. Pentru că ea este de fapt doar un pretext pentru postura agresivă a națiunii ruse. În al doilea rând, americanii să își ia armele și să plece din Europa. Sau, dacă nu din toată Europa, cel puțin din statele membre NATO din Europa Centrală și de Est”, consideră Hari Bucur Marcu.
Analiza integrală, preluată de pe blogul său:

Prefigurarea viitorului războiului Rusiei in Ucraina

„La zece zile (sâmbătă – n.r.) de la declanșarea celui mai stupid război din câte sunt consemnate în istoria omenirii (în sensul că este un război neprovocat, nejustificat, fără obiective reale și raționale, ilegal din perspectiva dreptului internațional și imoral după toate normele laice și religioase, ale cărui costuri suportate de agresor, de agresat, dar și de comunitatea internațională sunt disproporționate față de oricare ar fi rezultatul operațiilor militare), ar trebui să aflăm ce ne așteaptă în continuare, folosind pentru aceasta orice metodă de predicție am crede noi că e mai potrivită.
Cu certitudine, metodele comparative sunt complet nepotrivite, deoarece acest război este de fapt o sumă de premiere, la nivelul relațiilor internaționale, dar și la nivelul științei militare, ori al dreptului internațional și al dreptului umanitar internațional. Așa că nu prea e ceva de comparat, decât prin aproximare, ceea ce deja nu mai e valabil, când vrem să folosim comparațiile pentru a obține o imagine despre viitor.
Concret, niciodată nu s-a mai întâmplat, în istoria consemnată, ca un stat puternic militar dar slab în toate celelalte elemente de putere (economică, politică, culturală etc.) să nege valabilitatea normelor și regulilor de comportament internațional al statelor, să considere că este amenințat prin vorbe și să reacționeze la aceste amenințări cu puterea sa militară, în condițiile în care este evident că nu va putea atinge niciun obiectiv politic prin această atitudine.
Și nu numai atât. Nu s-a mai întâmplat niciodată ca un asemenea stat să fie avertizat că, dacă materializează în teatrul de război această atitudine belicoasă a sa, va suferi sancțiuni cu consecințe grave, chiar vitale, pentru sine, ca stat, dar și pentru publicul național, care îl populează, iar statul acesta să ignore toate aceste avertismente și să ducă la îndeplinire amenințările cu forța, pe care le făcuse anterior invaziei.
În plus, ori mai degrabă în minus, în materializarea amenințărilor cu forța armată, statul acesta agresor a ignorat toate principiile, normele și recomandările artei militare și a trecut la o operație militară pe teren în chip improvizat, dezlânat, incoerent, folosind o trupă slab pregătită în general și complet nepregătită moral, juridic, psihologic și motivațional, trupă nesusținută și nesprijinită de elementele tradiționale de susținere și sprijin, cum sunt cele de logistică, de condiții de odihnă și igienă, ori de asigurare operativă.
Toate astea ca și când războiul declanșat de Federația Rusă asupra Ucrainei ar fi un obiectiv în sine, care să fie atins prin distrugerea cât mai multor obiective civile și prin bulversarea vieții a zeci de milioane de ucraineni. Cu deplină nepăsare față de costuri (inclusiv costurile în vieți omenești ale trupelor proprii) și mai ales față de legile războiului, ceea ce îi transformă pe președintele Rusiei, împreună cu politicienii și generalii săi, dar și cu întreaga trupă care le execută ordinele, în criminali de război, surprinși de întreaga omenire în flagrant.
Deci, metodele comparative sunt evident ineficiente, în cazul de față. Tot ineficientă ar fi orice evaluare instituțională, din care să rezulte o evoluție ulterioară, în condițiile în care președintele ei Putin a scos Federația Rusă din orice rețea instituționalizată mondială, iar în interiorul federației a confiscat decizia strategică în numele său personal, ca unic deținător al dreptului la lovituri nucleare.
Poate vă voi surprinde, dar am să vă propun o metodă mai puțin utilizată în pronosticarea evoluției unui război. Este vorba despre analiza de text.
Am ales această metodă îndemnat chiar de criminalul de război Putin, de dinainte de a deveni criminal de război.
În discursul care a declanșat războiul de agresiune al Federației Ruse împotriva Ucrainei (cel de dinaintea zorilor zilei de 24 februarie 2022), precum și în precizările verbale ulterioare (inclusiv în anunțul privind ordinul de ridicare a nivelului de alertă nucleară la cel maxim), Putin a făcut referiri la o motivație inedită pentru acest război, dar și pentru eventualul apel la armele nucleare, dacă războiul nu va decurge conform dorințelor și așteptărilor sale. Motivație ce constă în vorbele unor lideri occidentali. Vorbe pe care Putin le-a catalogat ca „amenințătoare”, justificând astfel agresiunea sa.
De exemplu, zicea atunci Putin: „Cei care aspiră la dominarea globală au indicat public Rusia ca fiind inamicul lor”. Desigur, nu există nicio strategie, nicio doctrină, nicio declarație oficială, nicio decizie a vreunui parlament ori măcar vreo poziție oficială a vreunui guvern din Occident care să conțină măcar aluziv desemnarea Rusiei ca inamic al acelei națiuni. Nu mai vorbesc despre vreo organizație sau alianță militară multinațională, cum ar fi Uniunea Europeană ori NATO. De aceea și zice Putin că e vorba doar de vorbe spuse în public, fără să precizeze autorul și contextul acelor vorbe.
Deci, pentru kremlinez, vorbele contează până acolo încât să declanșeze un război în care să piardă mii sau chiar zeci de mii de tineri ruși, să piardă sute de milioane dacă nu zeci de miliarde în tehnică militară distrusă și în rachete și muniție trase degeaba. Ca să nu mai zicem nimic despre distrugerile și crimele săvârșite de trupele rusești, ca urmare a perceperii putiniste a unor vorbe pe care doar el le-a auzit și pe care nu le poate găsi în niciun document cât de cât oficial.
Dacă este pe așa, atunci eu vin și vă propun să analizăm textul discursului acestui Putin, ca să aflăm ce ne așteaptă, pe mai departe.
De ce Federația Rusă, prezidată de Putin, a adoptat această postură belicoasă, irațională și producătoare de costuri imense pentru ea?
Ne răspunde Putin, care oferea în discursul de la ora 4.00 dimineața, 24 februarie, imaginea „întregului sistem al relațiilor internaționale”, așa cu este formată în mintea sa: „Vechile tratate și înțelegeri nu mai funcționează. Rugămințile și solicitările nu ajută. Orice din ceea ce nu convine statului dominant, puterilor care sunt, este denunțat ca arhaic, perimat și nefolositor. În același timp, tot ceea ce e privit ca folositor (de cel puternic) este prezentat ca adevăr suprem și impus celorlalți indiferent de costuri, în mod abuziv și prin orice mijloace la dispoziție. Cei care refuză să se conformeze devin subiecte ale tacticilor de braț înarmat.”
Adică, exact așa a înțeles Putin că trebuie să fie un stat puternic, în relațiile internaționale, deși în pasajul citat el se referea la un stat puternic generic, pe scena mondială și nu la federația pe care o prezidează.
Deci, de aici și disprețul față de convenții, tratate, acorduri, înțelegeri, norme, legi, cutume internaționale, în condițiile în care cel puternic poate liniștit să le ignore. Tot de aici și alegerea mijloacelor violente, distructive, pentru impunerea voinței celui puternic, desigur „indiferent de costuri”. Și tot de aici, tacticile de braț înarmat.
Rezultă din analiza de text că maximizarea costurilor pe care le are de suportat națiunea rusă nu va schimba nici postura Federației Ruse, de dispreț față de legea internațională și față de valoarea umană, și nici cursul actual al operației militare „speciale”. Adică, putem noi, comunitatea internațională să îi impunem Rusiei ce sancțiuni ne trec nouă prin cap, că războiul nu se va opri de pe urma lor, deoarece el a fost declanșat pe baza unui „adevăr suprem”, stabilit arbitrar de marea putere rusă, care mai este și indiferentă la costurile pe care le presupune asta.
Tot așa, trebuie să reținem că apelul adresat Rusiei la moderație, ori rugămințile și solicitările de oprire a războiului, din rațiuni umanitare „nu ajută”. Adică Putin nu le va da sub nicio formă curs, oricât de sincer ar fi ele făcute.
Dar ce ajută?
Ar ajuta doar completa subordonare a întregii comunități internaționale, dar mai ale a Statelor Unite și aliaților, la pretențiile și comenzile Federației Ruse, care „rămâne una dintre cele mai puternice state din perspectivă nucleară”. Și care „are un anumit avantaj în câteva armamente de top”, ceea ce „nu ar trebui să fie nicio îndoială pentru nimeni că orice potențial agresor va fi înfrânt cu consecințe multiple, dacă și-ar direcționa atacul asupra” Rusiei.
Care ar fi aceste pretenții, impuse cu arma nucleară în mână, de Putin, președintele Federației Ruse?
În primul rând, Occidentul să înceteze să mai „distrugă valorile tradiționale rusești și să îi mai forțeze pe ruși să adopte valorile false (occidentale) prin care să îi erodeze, să erodeze poporul lor din interior, să renunțe la atitudinile pe care ei le-au impus agresiv în țările lor, atitudini care duc la degradare și degenerare, deoarece ele sunt contrare naturii umane”.
Nu o să cad în capcana de a încerca să ghicesc ce a vrut să zică Putin cu asta. Important este că a zis-o atât de eliptic și de perifrastic încât este clar că de fapt nu și-ar dori ca pretenția asta să îi fie satisfăcută vreodată. Pentru că ea este de fapt doar un pretext pentru postura agresivă a națiunii ruse.
În al doilea rând, americanii să își ia armele și să plece din Europa. Sau, dacă nu din toată Europa, cel puțin din statele membre NATO din Europa Centrală și de Est.
De ce să facă americanii așa ceva? Deoarece prezența lor și a unor elemente de infrastructură militară în statele din apropierea Federației Ruse este percepută la Kremlin ca o avertizare timpurie, similară cu cea din perioada în care Germania lui Hitler se pregătea să invadeze URSS.
Deoarece rușii „știu că în 1940 și la începutul lui 1941 Uniunea Sovietică a mers până acolo unde să prevină războiul sau măcar să amâne declanșarea lui”. Iar pentru asta a ales să „nu provoace potențialul agresor decât în ultimul moment, prin abținerea sau amânarea preparativelor cele mai evidente și mai urgente pe care le avea de făcut, ca să se apere de un atac iminent. Iar când în sfârșit URSS a acționat, a fost prea târziu”. Ceea ce este o lecție a istoriei ce nu mai trebuie repetată, ne spune Putin.
Nici aici nu are rost să comentăm istoria pe care o știe Putin din cine știe ce surse. Reținem doar că, în mintea lui Putin, invadarea Poloniei de către Uniunea Sovietică a fost doar o măsură de pace și de prevenire a războiului cu Germania. Așa cum aceeași minte nu a putut să cuprindă informația că, fără ajutorul masiv american (cam la fel cum procedează acum Statele Unite cu Ucraina), Uniunea Sovietică nu ar fi putut opri ofensiva germană și nu ar fi putut trece la „marele război patriotic”.
În schimb, este important să reținem că adevărata motivare pentru războiul actual, de agresiune neprovocată, nejustificată și ilegală a Rusiei asupra Ucrainei, constă în spaima că Occidentul ar vrea să invadeze Rusia și, ca urmare, preferă să dea ea prima lovitură.
Ceea ce înseamnă că Rusia nu vede vreun alt sfârșit al actualului război în Ucraina, decât cel în care întregul Occident se dezarmează și se îndepărtează de Rusia, lăsând statele membre NATO și UE din Europa Centrală și de Est (cărora Putin le zice textual „teritorii adiacente cu Rusia”) fără nicio putere militară și sub controlul strategic al Federației Ruse, ca teritorii-tampon, menite să ostoiască această spaimă strategică a Moscovei, de invazie a Patriei-Mamă, ca în 1941, vara.
Abia în al treilea rând pretențiile Rusiei, pentru încetarea războiului, ar fi cele legate de Ucraina. Adică „demilitarizarea”, împreună cu „denazificarea”, dar și cu recunoașterea independenței celor două așa-zise republici separatiste, între limitele administrative stabilite de pe vremea când erau subdiviziuni teritoriale în cadrul Ucrainei. Și recunoașterea anexării Crimeii la Federația Rusă, bine înțeles.
Ce rezultă cu claritate din parcurgerea textului propus analizei?
Rezultă că războiul Rusiei în Ucraina este un război cu Statele Unite ale Americii (NATO nici nu contează, deoarece ar fi doar „o unealtă de realizare a politicii externe a Statelor Unite”, ne asigură Putin în discursul său).
Război care, dacă e să ne luăm după kremlinez, ar înceta doar când Statele Unite ar ajunge la un pachet de înțelegeri cu Rusia, privind statutul și regimul statelor europene situate în apropierea Rusiei și care nu întâmplător sunt statele foste comuniste, aflate până acum 30 de ani de partea sovietică a cortinei de fier.
În alți termeni, remarcăm că, de zece zile încoace, Federația Rusă este în război cu Statele Unite ale Americii, război purtat deocamdată pe teritoriul Ucrainei ghinioniste, „neo-naziste” și „militarizate” de către „statele conducătoare în NATO care sprijină naționaliștii de extremă dreaptă și neo-naziștii din Ucraina, cei care nu vor ierta niciodată poporul din Crimeea și Sevastopol pentru că și-au exprimat liber opțiunea de a se reuni cu Rusia”.
Acestea au fost observațiile pe baza cărora zic eu că am putea realiza o analiză pe text, care ne-ar putea duce la câteva concluzii și la cel puțin o previziune.
O primă concluzie este că, încă de dinainte ca primul soldat rus să pună piciorul pe teritoriul Ucrainei, președintele său Putin decisese că acel soldat trebuie să moară, ca un cost care nu e niciodată prea mare, pentru a demonstra puterea brațului înarmat al Federației Ruse, cea care vrea să reașeze aranjamentele de pace și de securitate în Europa, în înțelegere exclusivă cu Statele Unite ale Americii și în dispreț față de toate celelalte state europene, occidentale doar de o generație și mai mult. State care, la fel ca Ucraina agresată, sunt în mintea celor de la Moscova doar niște „teritorii adiacente cu Rusia”.
Dacă această concluzie este adevărată, asta înseamnă că Putin este dispus să plătească în continuare costuri oricât de mari, pentru realizarea posturii rusești de mare putere, care poate stabili unilateral „adevărul suprem” și care trebuie să fie ascultată cu supușenie de oricare altă națiune, inclusiv de cea americană.
Înseamnă că oricât de mulți soldați ruși vor cădea pe câmpul de luptă din Ucraina, oricât de multă muniție va fi consumată pentru distrugerea localităților ucrainene, oricât de multe se vor aduna cazurile de crime de război, săvârșite de politicienii, generalii și soldații Federației Ruse, oricât de mult va suferi națiunea rusă din punct de vedere diplomatic, politic, economic, cultural, de pe urma sancțiunilor, precum și oricât de izolată va deveni Rusia, mai ales prin maximizarea irelevanței sale ca sursă de materii prime și energie din gaz și petrol pentru Europa Occidentală, președintele ei Putin tot nu va opri războiul, cu distrugerile și crimele sale, până când Statele Unite nu vor conferenția direct, ca între doi poli de putere maximă, pe Planeta Pământ.
Soluția la această perspectivă este evident schimbarea datelor problemei și nu rezolvarea ei pe cale de forță.
Pentru că intrarea Statelor Unite în conflict este pasul la care se așteaptă evident Kremlinul. Și pentru care e pregătit Putin să arate cât de egală în putere militară ar fi Rusia lui, față de America. Ceea ce nu ar duce la al treilea război mondial, dar ar duce la transformarea Ucrainei într-o Siria atât de familiară militarilor ruși.
De notat că Statele Unite știu și ele să facă analiză pe textul putinist. De aceea și-au scos Ambasada de pe teritoriul Ucrainei cu totul, ca să nu existe nici cel mai modest prilej de a fi forțate să intre în război, nici măcar pentru apărarea propriului lor personal și propriului lor teritoriu, constituit din acea ambasadă. Și de aceea rezistă și SUA și NATO la presiunile opiniei publice de a interveni militar, pe motive umanitare măcar.
În schimb, dacă se vor continua măsurile de sancționare și de izolare a Federației Ruse, mergând până acolo unde această federație să fie scoasă din Națiunile Unite cu totul, ca actor internațional aflat în afara oricăror norme, legi și cutume de drept internațional și de relații internaționale, dar și mergând până acolo unde niciun cetățean rus să nu mai fie primit nicăieri în Lume (mai puțin pentru rațiuni de sănătate), dacă se vor da afară diplomații ruși din toate statele cărora Kremlinul le zice „teritorii”, iar ambasadele rusești de acolo se vor închide (cu reciprocitatea cutumiară, desigur), dacă agențiile de știri și canalele de informare publică vor pune embargou pe prezențele mediatice ale liderilor de la Moscova, dacă Tribunalul Penal Internațional va începe inculparea criminalilor de război ruși, fără să mai aștepte instrumentarea cazurilor particulare, doar pe baza dovezilor irefutabile că întregul război rusesc în Ucraina este o crimă de război în sine, fiind lipsit de provocare, de noimă și de legitimitate, atunci s-ar putea ca datele problemei să fie de natura unei schimbări de politică la Kremlin, dacă nu chiar de schimbare a politicienilor de la Kremlin.
Ceea ce rămâne oricum singura cale către pace.”